Mirel Rădoi a devenit selecționerul naționalei României la doar 38 de ani. Rezultatele excelente de la reprezentativa de tineret l-au propulsat în locul lui Cosmin Contra. Rădoi a recunoscut că înainte să semneze noul contract s-a sfătuit cu antrenorii care i-au influențat cariera. Cosmin Olăroiu a povestit că a fost unul dintre oamenii care l-au îndemnat să accepte.
Mirel Rădoi a cerut câteva zile de gândire înainte să semneze contractul de selecționer al naționlei de seniori. A pus mâna pe telefon și și-a sunat foștii antrenori, dar și câțiva dintre fotbaliștii cu care a jucat în tricoul echipei naționale.„Unii mi-au spus să accept, alții au zis că mă grăbesc”, a dezvăluit Mirel Rădoi.
Cosmin Olăroiu a dezvăluit că el a fost unul dintre cei care i-au sps să profite de această șansă.
„Eu am fost din categoria care i-a spus să accepte orice challenge. Nu putem progresa în viaţa asta, dacă nu acceptăm challenge-uri. Cred că challenge-urile pe care le acceptăm în viaţă ne definesc ca oameni şi ne fac să fim ceea ce suntem la momentul acesta. Şi el, mai ales că e un antrenor tânăr, la început de drum, trebuie să accepte aceste challenge-uri” a declarat antrenorul lui Jiangsu Suning pentru Telekom Sport.
Olăroiu este cel care l-a „îmbolnăvit” pe Mirel Rădoi cu „microbul antrenoratului”. I-a explicat multe dintre strategiile sale, i-a arătat cum gândește antrenamentele și i-a transmis din pasiunea sa.
Mirel Rădoi va avea misiune grea la echipa națională. Primul meci oficial va fi unul decisiv. România va înfrunta Islanda, pe 26.03.2020, în semifinalele barajului de calificare la Euro 2020.
„Nu e uşor, nu e deloc uşor, însă eu cred că el are capacitatea şi lucrul acesta, experienţa aceasta îl va întări, va deveni mult mai bun în viitor”, a declarat Cosmin Olăroiu pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER